NDT ( terapia dezvoltarii neuro-motorii) Bobath

Berta si Karel Bobath spun ca: „baza tratamentului este inhibitia miscarilor exagerate si facilitarea miscarilor fiziologice voluntare'.

Conceptul Bobath a fost la inceput aplicat copilului diagnosticat cu encefalopatie sechelara infantila si apoi dezvoltat pentru tratamentul adultului hemiplegic. Hemiplegicul trebuie sa reinvete senzatia miscarilor (daca tulburarile propioceptive nu sunt foarte grave), fara control vizual. Atat informatiile senzitive, cat si cele senzoriale trebuie sa fie trimise de catre kinetoterapeut intotdeauna dinspre partea hemiplegica. Stimulii externi si interni pentru o actiune motrica, trebuie sa fie cat mai apropiati calitativ de cei din cadrul actului senzorio-motor fiziologic

Activitatile motorii, care depasesc stadiul neuromotor de moment al pacientului (dificile, complicate) sau care sunt executate pe un fond de oboseala musculara sau psihica, vor fi evitate pentru a nu creste tonusul muscular patologic pe lantul muscular al schemei motrice sinergice.

Intreaga activitate de recuperare a hemiplegicului are scopul final de recastigare a simetriei corporale. Numarul de repetitii in cadrul unei sedinte, dozarea concreta nu poate fi planificata, deoarece depinde de starea de moment a pacientului

Activitatile motorii in majoritatea cazurilor (aproape mereu) trebuie sa fie cu scop bine determinat (Ex: sa sedem, sa vorbim, sa mergem spre toaleta, etc).

Comenzile pot fi verbale, nonverbale, gestuale si combinate (verbal + gestual) in functie de cognitia pacientului (determinat de tipul lezional).

Raspunsul motor voluntar la orice stimul (senzitiv, senzorial) trebuie asteptat deoarece atat prelucrarea informatiilor, comenzilor, cat si raspunsul motor sunt perturbate in sensul intarzierii lor.

Informatia nonverbala se adreseaza proprioceptorilor si exteroceptorilor din regiunea interesata in activitatea motrica. Ea are si menirea sa corecteze feed-back-ul sensitiv al miscarii, fapt care pretinde o corectitudine maxima informationala.

Comanda verbala sa fie simpla si concreta, sa cuprinda doar informatii putine, exacte, necesare, deoarece abundenta ei scade calitatea actului motor (atentia distributiva a pacientului poate fi si ea afectata).

Obiectivul principal al management-ului terapeutic, dupa Bobath, este de a facilita activitatea motrica controlata si a inhiba simptomele patologice ale hemiplegiei cum sunt: spasticitatea, reactiile asociate, miscarii in masa. Din pacate nu se poate vorbi despre o inhibare totala si irevocabila a schemelor de miscare patologice, ele fiind expresia leziunilor cerebrale evidente si sunt imposibil de „sters' total. Orice stimul de intensitate supraliminala poate „trezi' un semn clinic al unei leziuni de SNC.